Descriere: Consiliul Europei comemorează cea de-a 60-a aniversare a Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, deschisă spre semnarea statelor membre la 4 noimebrie 1950 la Roma. Astăzi, Convenţia protejează drepturile celor 800 milioane de europeni din cele 47 de state membre.
Discursul principal va fi pronunţat de Ban Ki-moon, Secretarul General al Naţiun ilor Unite. Thorbjørn Jagland, Secretarul General al Consiliului Europei, Gjorgje Ivanov , Preşedintele “fostei republici iugoslave a Macedoniei ” din numele Preşedenţiei Comitetului de Miniştri, şi Jean-Paul Costa, Preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului vor pronunţa, de asemenea, discursuri. Discursurile oficialilor au fost urmate de prezentarea unui film de scut metraj privind Convenţia şi de un recital muzical prezentat de Barbara Hendricks.
Deschiderea oficială a fost urmată de o discuţie privind viitorul drepturilor omului în Europa, moderată de către dl Jean-Paul Costa, la care au participat preşedinţii organelor Consiliului Europei care asigură monitorizarea în domeniul acţiunii împotriva traficului de fiinţe umane, rasismului şi intoleranţei, torturii şi maltratării, drepturilor sociale, protecţiei minorităţilor naţionale şi a limbilor minoritare.
Secretarul General Thorbjørn Jagland a avut o întrevedere cu Secretarul General Ban Ki-moon înainte de eveniment.
O conferinţă de presă a fost susţinută la ora 11:00 în Sala 1 a Palatului Europei cu participarea Secretarului General al Naţiunilor Unitel Ban Ki-moon şi Secretarul General al Consiliului Europei Thorbjørn Jagland.
Directoratul Comunicare al Consiliului Europei
Tel: +33 (0)3 88 41 25 60
Fax:+33 (0)3 88 41 39 11
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Ultima actualizare în Marţi, 19 Octombrie 2010 11:17